"Cursa Meri", anii `60, Constantin Predescu și o bătrână locomotivă cu aburi. Cele câteva instantanee din acest mic album reliefează o mică parte din viața de mecanic de locomotive pe aburi a lui Constantin Predescu, zis Mile,care s-a născut în 1937 în Budieni, Gorj, unde a absolvit și școala gimnazială. A urmat mai târziu școala de lăcătuși mecanici în SADU iar apoi școala de mecanici de locomotive din Timișoara, ultimele cursuri fiind cele în urma cărora a ocupat postul de șef de Remiză. În funcția de mecanic de locomotivă a lucrat prima dată la Regională Petroșani pe locomotive cu aburi iar apoi pe locomotive Disel la Regionala Craiova, depoul Târgu Jiu. Mulțumiri nepoatei sale Roxana Neacșu  pentru detalii și pentru aceste fotografii! Drumul de fier putem spune că în Târgu Jiu și-a făcut simțită însemnătatea începând cu anul 1888 atunci când Gara orașului a fost dată în folosință și primul tren a sosit pe peron la 1 iulie în același an. Am putea fi tentați să credem că la începutul secolului trecut viteza pe calea ferată era una foarte mică însă ne-am înșela. În 1904 locomotivele cu abur ajunseseră să obțină viteză record de 160km/h iar eficacitatea ne-o poate reliefa și faptul că prezența lor pe calea ferată avea să dureze mai bine de o jumătate de secol, imaginile din acest mic album arătându-le în plină activitate în anii `60. În primele trei imagini puteți vedea o locomotivă englezească realizată în 1896 ce după mai bine de 60 de ani era în plină activitate. Pe Mile, omul care a slujit cu dăruire drumul de fier câteva zeci de ani l-am cunoscut personal într-un moment foarte greu al vieții mele. Mama suferise un atac cerebral și a fost internată de urgență la spital unde cu o zi înainte fusese internat și Mile cu același grav diagnostic. Acolo m-am întâlnit și cu nepoții lui Mile cu care eram prieten: Narcis Neacsu, Denis Predescu și Marius Prede.
 Din cauza stării foarte grave în care se afla mama am locuit efectiv vreo zece zile în spital și am dormit noaptea în același salon cu Mile, un salon destinat bărbaților. Era dureros pentru un om a cărui carieră a fost legată de viteză să fie țintuit în pat și să nu se poată deplasa decât cu ajutorul unui cărucior din cauza paraliziei ce se instalase odata cu acel atac cerebral... Partea bună este că a trecut peste acest episod, nu fără urmări, dar ulterior viața și-a reluat cursul ei firesc. Ceea ce am apreciat la Mile în acele zile în care am împărțit aceeași cameră de spital, este faptul atunci când se simțea un pic mai bine și putea vorbi, în întâmplările din tinerețe ce ni le istorisea, în ciuda stării grave în care se afla, găsea puterea să adauge povestirii o subtilă doză de umor și chiar de bășcălie aș putea spune, sau altfel spus avea o manieră tonică de a face haz de necaz chiar în momentul în care pentru viața lui “zarurile fuseseră aruncate, se învârteau încă și nu se știa cum or să pice”. Așa l-am cunoscut eu pe Mile și așa l-am revăzut și peste câțiva ani, energic, optimist și cu poftă de viață. Astăzi nu se mai află printre noi, a lasat însă în urmă multe fapte bune și urmași care cu prețuire îi mențin vie amintirea . Aici, în aceste imagini, putem vedea câteva crâmpeie din viața lui de mecanic de locomotivă, meserie în care era extrem de priceput, de apreciat și căreia i s-a dedicat cu trup și suflet.( Ţîrlea Ion - Targu Jiu Odinioara )