Târgu Jiu, intersecția din fața magazinului Parîngul, 1978… Revăd în imaginea alăturată brazii din fața magazinului care în amintirile mele erau mult mai mari, pentru că de la înălțimea de la care îi priveam…perspectiva era cu totul alta. În preajma sărbătorilor de iarnă acești brazi erau împodobiți cu mult fast și copil fiind de fiecare dată când treceam pe lângă ei, încercam să scap de sub supravegherea tatălui meu cu intenția de deschide măcar una din strălucitoarele și incitantele "cutii cadou" ce se găseau la poala falnicului arbore, cutii ce le puteam ajunge spre a-mi potoli sâcâitoarea curiozitate de a vedea ce se află înăuntru. Găseam această oportunitate când tata se întâlnea cu vreun cunoscut și mai schimbau câteva vorbe în fața ușilor de la intrare, uitând pentru câteva clipe de mine. Cu privire la “cadourile" atârnate, "logica” mea infantilă de preșcolar funcționa în următorul fel: de ce să se fi obosit cineva să împacheteze frumos atâtea cutii de carton, să le lege strâns cu panglică, dacă nu se află nimic, dar absolut nimic în ele? Nu se poate! Trebuie să fie totuși în interior măcar ceva simbolic care să să justifice toată această muncă. Trebuie! De fiecare dată, când profitând de vreo ocazie, mă chinuiam să nu fac pagube și să rup cât puteam de fin învelișul viu colorat al unei cutii, dădeam de carton și acolo mă împotmoleam iar între timp se autosesiza tata și mă lua cu repeziciune din zona “de pericol” păcălindu-mă că deja m-a văzut nenea milițianul care se și îndreaptă grăbit și amenințător spre noi să ne dea amendă. Aaahhh ce mă enerva nenea milițianul ălaaa!!!... Totuși această curiozitate arzătoare ce mă mistuia fără a fi satisfăcută și-a găsit alinare într-un fel în care nu m-aș fi gândit. Într-una din zile, după mai multe încercări nereușite de a dezveli “Sfântul Graal”, trecând pe lângă copacul cu minuni, am văzut una din misterioasele cutii făcută praf, praf și pulbere. Era ruptă în bucăți și bucățele și aruncată ostentativ parcă, sub brad… Cineva o rupsese cu multă determinare, cu multă poftă, cel puțin așa interpretasem eu fapta, savurând cu nesaț acea izbăvitoare priveliște… Cineva o rupsese aidoma dorinței mele, o rupsese cu jind, o rupsese cu voluptate, o rupsese parcă după sufletul meu… M-am simțit pe deplin răzbunat și jubilam când în mintea mea se contura imaginea lui nenea milițianul la momentul în care o să descopere fapta dar nu și făptașul ceea ce o să-l oftice strașnic pentru că nu va mai avea pe cine să fugărească și nici cui să mai dea vreo amendă… Bună treabăăă!!! O treabă făcută cum scrie la carte!!! … Ce încântare!!!... Vremea a fugit iute, iute, la fel ca sărbătorile de iarnă …gândirea magică s-a rătăcit undeva pe drum, viața și-a săpat între timp adânc albia prăpăstioasă împletind deopotrivă și vise și deznădejdi, însă o întrebare, obsesiva întrebare a rămas fără răspuns: “Ce grandioasă minune se afla în acea cutie, în fascinanta cutie cu hârtie colorată a copilăriei noastre?”…  Ţîrlea Ion - Targu Jiu Odinioara )