Fotografie-document! Ecaterina Teodoroiu, elevă a Școlii de Fete Pitar Moș din București, alături de imaginea prietenei și colegei sale, Adela Cornilescu. Instantaneul a fost realizat în perioada 1910–1912.
   Mulțumiri pentru această inedită fotografie domnului Prof. Univ. Dr. Andy Chirculescu, de la Catedra de Morfologie a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București – o personalitate de seamă a medicinei românești, cu o prestigioasă activitate didactică și științifică, colaborator al unor universități de prim rang din Italia, Franța, Marea Britanie și SUA.
   Această fotografie a Ecaterinei Teodoroiu, necunoscută publicului până astăzi, a fost oferită în dar, ca semn de prețuire, prietenei și colegei sale, Adela Cornilescu, bunica domnului Andy Chirculescu, în perioada în care cele două adolescente se aflau la faimoasa Școală de Fete Pitar Moș din București.
   Instantaneul constituie un important izvor istoric, care dezvăluie școala urmată de Ecaterina Teodoroiu în Capitală. În această perioadă a studiilor din București, a fost sprijinită financiar de familia Pleniceanu din Vădeni, o familie cunoscută pentru actele sale de filantropie față de oamenii din comunitatea în mijlocul căreia trăia.
   Adela Cornilescu s-a născut în 1895, în Mehedinți, și este sora lui Dumitru Cornilescu, ierodiacon, considerat și după 105 ani traducătorul celei mai bune versiuni a Bibliei în limba română modernă. După terminarea școlii primare, a absolvit școala de fete de pe lângă Mănăstirea Bistrița – Vâlcea, așa-numita „La călugărițe”, școală cu echivalent de gimnaziu, iar ulterior a urmat Școala Superioară de Moașe din cadrul Școlii de Fete Pitar Moș din București, unde a fost colegă cu Ecaterina Teodoroiu, de care a legat-o o frumoasă prietenie, un semn al acesteia fiind și fotografia alăturată.
   După absolvire, s-a întors în Oltenia, în Mehedinți, unde a fost mulți ani „moașă comunală” pentru trei comune mari: Gruia, Gârla Mare și Pristol, „comună de unde se aude cocoșul cântând în trei țări odată”, cum îi plăcea să spună. Ecaterinei Teodoroiu, Adela Cornilescu (căsătorită Cioc) i-a păstrat o frumoasă amintire și îi făcea plăcere să vorbească despre ea.
   Institutul „Sfânta Maria”, cunoscut de generații întregi drept Școala de la Pitar Moș, a fost înființat în 1852, la inițiativa episcopului catolic Angelo Parsi și cu sprijinul domnitorului Barbu Știrbei, iar instituția a fost încredințată călugărițelor din Congregația „Sfânta Maria”, cunoscute în epocă sub numele de „Domnișoarele Engleze”. Câteva tinere venite din München au adus cu ele o solidă pregătire pedagogică, în care cunoașterea, disciplina și cultivarea sufletului se îmbinau armonios. Din anul 1859, școala și-a găsit casa definitivă în noul și impresionantul complex construit pe strada Pitar Moș. Așezământul, cu arhitectura sa elegantă, dispunea de săli de clasă luminoase, laboratoare, sală de muzică, ateliere de desen și un internat care, la începutul secolului al XX-lea, găzduia sute de eleve venite din toate colțurile țării.
   Faima Școlii de la Pitar Moș era bine cunoscută. Familii românești, germane, maghiare și de alte naționalități își încredințau fiicele acestei instituții, convinse că vor primi aici o educație aleasă. Limbile germană și franceză ocupau un loc privilegiat în programă, alături de literatura română, istorie, geografie, științe, muzică, desen și bune maniere.
   Pentru absolvente, Pitar Moș a devenit o a doua familie. Școala cultiva nu numai inteligența, ci și caracterul, discreția, bunul gust, altruismul și, în mod deosebit, responsabilitatea față de ceilalți.
   Destinul acestui așezământ a fost însă frânt în vara anului 1948, când regimul comunist a naționalizat toate școlile confesionale. Într-o singură zi s-a încheiat aproape un secol de activitate neîntreruptă, iar călugărițele au fost obligate să plece, părăsind instituția asupra căreia vegheaseră cu atâta trudă, răbdare și devotament.
   De educația oferită de Școala Pitar Moș s-a bucurat și Cătălina, iar în instantaneul alăturat putem distinge, pe sub mătăsoasele blănuri, uniforma renumitei instituții de învățământ. Fotografia a fost realizată într-unul dintre atelierele fotografice bucureștene, „Foto-Lux”, situat pe Calea Griviței nr. 131. Pe spatele fotografiei se afla adresa destinatarei, o dedicație ștearsă în mare parte, din care se poate desluși cuvântul „prietenie”, cât și semnătura „E. Toderoiu, Vădeni, Gorji”.
   Ipostaza în care este surprinsă Cătălina, precum și o parte dintre accesoriile care apar în imagine sunt, cel mai probabil, rodul inspirației și imaginației fotografului. Din dorința de a conferi imaginilor un aer cât mai spectaculos, aceștia recurgeau adesea la puneri în scenă cu evidente accente teatrale, utilizând bogata și diversa recuzită de care dispunea atelierul. Dincolo însă de această regie, iese în evidență prospețimea și naturalețea zâmbetului eroinei „de la Jii”.
   În timpul perioadei petrecute în București, s-a înrolat într-una dintre primele unități de cercetașe. La venirea războiului, a lucrat ca sanitară în spatele frontului, pe Valea Jiului, unde lupta fratele ei Nicolae, în cadrul Companiei a 8-a a Regimentului 18 Gorj. Văzându-și fratele răpus, s-a înrolat voluntară în același regiment, a intrat astfel în rândul soldaților și în focul luptei. Avea să fie luată prizonieră de inamic, să evadeze, iar ulterior să fie rănită la ambele picioare de schijele unui obuz. Nici pe patul de spital de la Filiași, unde a ajuns, nu a vrut să lase din mână arma de care nu se despărțea niciodată.
   Pentru faptele sale de vitejie a fost decorată cu Ordinul „Virtutea Militară”, a primit onorific gradul de sublocotenent și a intrat în atenția Casei Regale, regina Maria oferindu-i prețuirea și protecția sa. Renumele său ajunsese și în tabăra inamicului, unde se vorbea despre o invincibilă fecioară războinică.
   Refuzând propunerile de a lucra în spatele frontului, conducându-și plutonul, Ecaterina avea să cadă eroic pe câmpul de luptă de la Mărășești, acum 109 ani, la 22 august 1917. La 23 august, Ecaterina a fost citată prin Ordinul de Zi nr. 1 al Regimentului Lupeni, comandat de colonelul Constantin Pomponiu:
   „În timpul ciocnirii de ieri noapte, pe Dealul Secului, a căzut în fruntea plutonului său, lovită-n inima-i generoasă, de două gloanțe de mitralieră, voluntara Ecaterina Teodoroiu, din Compania a 7-a. […] A căzut înainte de a ajunge la țelul acestei revanșe. Și-a dat viața cu simplitatea ostașului, nu pentru a obține apoteoză de vorbe, ci pentru că așa cerea inima ei, pentru că așa credea sufletul ei că se împlinește datoria vieții...”
   Din inedita imagine, Cătălina Toderoiu ne bucură privirea și sufletul cu un zâmbet peste timp. Odinioară... ( Ţîrlea Ion - Târgu Jiu Odinioară )