În curtea casei din Vădeni, în anii `40. Copilașul din imagine imortalizat alături de părinți, este Constantin Gheorghe, omul pe care cu simpatie, în copilarie l-am cunoscut drept “Nea Ghiță”, bunicul vecinelor mele, patru surori din aceeasi generatie ca si mine. Nea Ghiță era un personaj pitoresc, plin de energie, un om cumsecade, muncitor iar mândria lui erau cei doi cai înalți, solizi, arătoși pe care cu drag îi îngrija, iar grija ce le-o purta se reflecta cu prisosință în alura zveltă a armăsarilor sforăitori, mereu dornici parcă să o ia la goană și ca pe o coajă de nucă să trântească după ei căruța mare, solidă și grea. Țin minte, în una din lunile de iarnă, ierni de odinioară cu mult omăt, ca să ne facă nouă copiilor o bucurie, a scos calul la poartă și ne-a învățat pe toți cum să ne legăm săniile, unul în spatele celuilalt, în șir indian, iar apoi ne-a plimbat vreme de vreo două ceasuri pe uliță și pe toate drumurile lăturalnice de pe lângă pământurile din marginea Jiului. Noi chicoteam și ne zbenguiam iar armăsarul cu ciucure roșu prins la căpăstru, alerga la trap cu tragere de inimă, mulțumit de mișcare, de peisajul alb și de faptul că scăpase pentru o vreme de plictiseala din grajd. Din mersul săniilor mai agățam în treacăt câte-o mână de zăpadă ce-o transormam în bulgări cu care trosneam diferite ținte ieșite în cale. Ne-am fi pocnit și noi între noi, dar Nea Ghiță ne interzisese asta și de frică să nu “ne retragă la garaj” înainte de termen ne conformasem indicațiilor. Nu simțeam frig, n-aveam teamă și adrenalina iscată de această hoinăreală ne aducea în suflet o zburdalnică bucurie, cum numai în copilărie o putem avea. Ce repede trecut-au anii... iar acum acele clipe de fericire par undeva departe, ca într-un film dintr-o altă viață parcă... Despre Nea Ghiță aș vrea să mai spun că era și un șugubăț din fire, și avea uneori o spumoasă autoironie, ce deseori o afișa cu o senină și firească seriozitate. Având patru nepoate, care îi erau tare dragi, atrăgând atenția că în familia lui bărbații sunt în minoritate, dacă cineva îl întreba unde locuiește și simțea că omul știe de glumă, răspunsul ce-l primea era cam așa: ” Mă nene, cum te bagi matale pe prima uliță către Jiu, unde-oi vedea pe culme șase perechi de chiloți și doar două de izmene, ei să ști că m-ai găsit, acolo stau eu, acolo să întrebi de mine.” ... Nea Ghiță nu mai e de multă vreme printre noi, dar a lăsat în urmă multe fapte bune, o familie care îl prețuiește și mulți semeni care îi poartă o frumoasă amintire…
Mulțumiri domnului Alexandru Gerea, sursa acestei fotografii, stranepotul lui Nea Ghita, copilasul din imaginea de mai sus!
( Ţîrlea Ion – Targu Jiu Odinioara )