Elisabeta Popescu-Bădița, colegă a Ecaterinei Teodoroiu ,la fotograf împreună cu Bebe Dumitrescu Bumbești, fiul Mariei Dumitrescu Bumbești, învățătoare, secretara Ligii Femeilor din Gorj și bună prietenă a Arethiei Tătărescu. Mulțumiri domnului Petre Corici pentru informații și pentru fotografia alăturată în care se află bunica sa. Cu ocazia acestei imagini am aflat câteva informații importante ce completeaza datele cunoscute referitoare la studiile Ecaterinei Teodoroiu. Am aflat că Elisabeta Popescu-Bădița a fost colega Ecaterinei Teodoroiu în cadrul Școlii de Menaj de la Vădeni și că dormeau amandouă în același pat. Informația importantă este frecventarea Cătălinei, cel puțin pentru o perioadă, a cursurilor Școlii de Menaj de la Vădeni. Școala era condusă de învățătoarea Maria Dumitrescu Bumbești, de care am amintit anterior, al cărei micuț apare în imaginea alăturată. Putem concluziona că nu întâmplător Maria Dumitrescu Bumbești a fost desemnată să țină o cuvântare despre Ecaterina Teodoroiu în prezența regelui Carol al II-lea cu ocazia dezvelirii mausoleului Ecaterinei Teodoroiu, ci și pentru că o cunoscuse pe Cătălina, fiindu-i învățătoare în cadrul Școlii de Menaj de la Vădeni, așa cum am arătat în cele de mai sus. Școala de Menaj putea fi urmată doar după absolvirea școlii primare, a cărei durata era de 5 ani și era un curs benevol pentru deprinderea diverselor aptitudini. La școală de menaj fetele învățau: croitorie, muzică, să gătească, să calce, să aranjeze masa după cerințele vremii, învățau bunele maniere și cum să poarte o conversație. Dincolo de deprinderile de ordin practic necesare într-o gospodărie, această școală constituia totodată și o formă de emancipare a femeii. Pe timpul desfășurării cursurilor, fetelor li se asigura masa și cazarea și aveau un regulament de ordine interioară pe care trebuiau să îl respecte. Elisabeta Popescu-Bădița, tînără din fotografie, își amintea cu nostalgie de mama Ecaterinei, care venea adeseori la școală să-și viziteze fiica, desculță, așa cum umbla mai toată lumea în acea perioadă. Stabilimentul instituției se afla într-o clădire ce aparținea Mariei Pleniceanu, ce se afla pe drumul spre Petroșani, la mică distanță de podul de la Turcinesti, în locul unde ulterior avea să funcționeze Fabrica de Marmeladă. În cadrul internatului, noaptea elevele erau supravegheate de domnișoara Popovici, o învățătoare de origine germană pe care fetele o îndrăgeau și de la care învățau deprinderile gospodărești și gastronomia. Patul domnișoarei învățătoare era un iatac, înconjurat de o pânză semitransparentă, poziționat într-un colț al dormitorului. De numele și de originea ei germană se leagă o întâmplare tensionată dar sfârșită cu bine din viața tinerei Elisabeta Popescu-Bădița. În timpul ocupației germane din Primul Război Mondial, soldați nemți însoțiți de un împuternicit al autorității locale, au venit la familia domnișoarei Elisabeta din satul Aniniș, și au înscris pe lista după care urmau să se facă achizițiile obligatorii, vaca gestantă a familiei pe care ocupanții urmau să o trimită spre a fi sacrificată pentru hrana soldaților, pe front. Comisia nu a putut fi înduplecată nici de rugămințile sărmanilor oameni nici de faptul că în scurtă vreme vacă urma să fete. În aceste condiții, tânăra Elisabeta dat fuga în satul Novaci, unde se afla comandamentul armatei germane și unde, domnișoară Popovici, fosta ei învățătoare de la Școală de Menaj fusese angajată că translator spre a putea înlesni comunicarea oamenilor comunei cu ocupanții. Auzindu-i necazul, domnișoara Popovici i-a sărit degrabă în ajutor fostei sale eleve și a intervenit pe lângă comandamentul german reușind să-i obțină un act oficial cu ajutorul căruia a împiedicat comisia ce se ocupa cu achiziții să-i ridice vaca din bătătură… ( Ţîrlea Ion - Târgu Jiu Odinioară )