“Valea plângerii”…Târgu Jiu, strada Unirii, anii `70. În partea stângă a imaginii, din Teatrul Căldăruşe, unul din sălaşele de cultură ale acestui oraș, nu mai rămăseseră decât niște cărămizi amestecate cu moluz…Casa Toma Călinescu, a cărei semeață turlă străjuia intersecția cu strada Victoriei, avea și ea în scurt timp să fie făcută una cu pământul… O “vale a plângerii”, asta-mi zugrăvește această imagine dulce-amară. Clădiri demolate, familii nenorocite, destine fărâmate, umilință și multă, multă nedreptate. Comuniștii au intrat cu buldozerele nu numai în inima arhitecturii acestui oraș, dar au distrus cu cu samavolnicie vieți nevinovate. În multe cazuri năpăstuiții au fost deposedați brutal de rodul muncii unei vieți întregi, al lor, al bunicilor și străbunicilor lor. S-au trezit peste noapte aruncați în stradă, fiind nevoiți să apeleze la mila rudelor sau a prietenilor. Și în acest tablou al absurdului, ca și cum n-ar fi fost de ajuns, personalități ale vremii ce prezentau pericolul de a opune rezistență, au fost etichetați “dușmani ai clasei muncitoare”, și târâți în închisori politice, de fapt niște lagăre ale morții, din care puțini au reușit să scape cu viaţă. Și asta în numele cui ? În numele unei doctrine care propovăduia “egalitatea în drepturi”. Trist ! Dimensiunile acestor mârșăvii petrecute în perioada comunistă au fost camuflate în epocă și abia târziu, după revoluție doar o mică parte din ele au ieșit la lumină, suficiente însă spre a dezvalui negura acelor vremuri. Privind strada, observând oamenii ce treceau prin zonă, mă întreb …oare câte din aceste drame, ce se petreceau sub ochii lor, le erau cunoscute ? În partea dreaptă, o mamă grijuluie îşi ţine o mână protectoare pe gâtul copilaşului ce îl însoţeşte, iar baieţelul, absent parcă de lumea înconjurătoare, se bucură liniştit de tricicleta lui. Timpul curge, curge săvârşindu-şi menirea şi viaţa îşi continuă netulburată parcă, firescu-i drum… ( Ţîrlea Ion - Targu Jiu Odinioara )