Târgu
Jiu, curtea Fabricii de Țigarete și o parte din blocurile noi construite în zona C.A.M . Imaginea apare într-un
ghid al orașului realizat în 1964 de Elena Udriște. Datorită implicării lui Gheorghe Tătărescu, în 1940, an în
care s-a început și ridicarea Fabricii de Confecții, s-a semnat actul constitutiv al Fabricii de Tigarete a
cărei construcție s-a întins pe o perioada de câțiva ani. În jurul întreprinderii la începutul anilor `60 a fost
construit un cartier de blocuri. Începând cu 1972 fabrica s-a mărit și s-au adus noi utilaje germane și
cehoslovace. Numele sub care este cunoscută această zona, C.A.M , vine din perioada regalistă, și este o
prescurtare a denumirii Casei Autonome a Monopolurilor Regatului României. În acea perioadă anumite activități
sau producția anumitor mărfuri intrau sub incidența monopolului de stat. Astfel că alături de: sare,alcool,
jocuri de noroc, zahăr și chibrituri se aflau în această categorie tutunul și hârtia pentru țigarete. La această
întreprindere, unii dintre noi își mai amintesc, s-au produs țigări având mai multe mărci: Dacia, Club, Top,
Snagov, Golf, Coloana, Bucegi, Mărășești și binecunoscutele țigarete Carpați. Țin minte în copilărie fiind cu
părinții la mare, la o tungerie am văzut zarvă mare și o coadă asemănătoare celor de la mezeluri, cum erau în
acea perioadă. Nu eram lămurit ce se poate vinde acolo. M-a marcat și am rămas uimit când am aflat că se
așezaseră la coadă pentru că la chioșc se primise Carpați de Târgu Jiu. Vremuri apuse...
( Ţîrlea Ion - Targu Jiu Odinioara)