Capela Biserică a cimitirului ortodox din Târgu Jiu, 1906. În urma legii din 27 martie 1864 referitoare la înmormântări și cimitire, a apărut obligativitatea înființării cimitirelor în afara localităților la o distanță de minim 200 de metri față de ultima așezare. Înmormântările care până la acea dată se efectuau în jurul bisericilor din localități, acum erau interzise. După publicarea acestei legi, Stanovici Brănisteanu, primarul în funcție la acea dată, primul primar al orașului și cel care a pus temelia învățământului gorjean, a deschis o subscripție publică cu scopul strângerii banilor necesari achiziționării unui teren unde urma a se realiza cimitirul orașului. În 1871 se strânseseră aproximativ două treimi din suma necesară. Pentru a intra în legalitate, până la definitivarea noului cimitir, înmormântările din Târgu Jiu s-au făcut numai la cimitirul Bisericii Sf. Nicolae, care în acea perioadă se afla la periferia orașului. La nivelul autorităților locale au existat mai multe tatonări legate de terenul ce urma a fi cumpărat pentru realizarea acestui proiect. S-a avut în vedere și un teren din partea de Nord a bisericii Sf. Nicolae, dar după o mai bună chibzuință, luând probabil în considerare și faptul că orașul era în continuă expansiune, ideea a fost abandonată, astfel în a doua parte a anului 1874 se pun bazele cimitirului din strada Narciselor. S-a împrejmuit terenul iar pe locul unde avea a se construi capela s-a montat un Crucifix. Cetățenii Târgu Jiului și-au mutat rămășițele pământești ale familiilor și rudelor aflate în jurul bisericilor din oraș în noul cimitir unde s-a construit și un osuar pentru osemintele celor fără aparținători. Capela a fost construită mai târziu, în 1897. Ctitorii acestei biserici ce poartă numele de “Izvorul Tămăduirii” au fost Ștefan Frumușeanu și soția sa Ecaterina. După câte putem vedea, odinioară actele de filantropie ale celor cu dare de mâna erau frecvente. Cea mai mare parte din banii cumpărării terenului cimitirului s-au obținut prin subscripție publică, capela a fost construită cu aportul familiei Frumușeanu iar un alt obicei al vremii îl constituia susținerea financiară în școli a copiiilor înzestrați dar fără posibilități materiale de către oamenii înstăriți: notabilitatii ale urbei, moșieri sau negustori prosperi. Acordarea unei burse pentru un elev, ce era ales dupa anumite criterii de o instituție de învățământ, aducea dupa sine binefăcătorului un respect binecuvenit în rândul societății. Aș putea spune că era “de bon ton” ca cei avuți facă acte de caritate pentru întrajutorarea celor nevoiași. O mare parte a actelor de întrajutorare din zilele noastre urmăresc vizibilitatea, epatarea ori ieșitul în față și din păcate acestea își ating scopul iar cele sincere care mai există, pentru că din fericire mai există, sunt puțin mediatizate și nu au parte de: empatia, suportul și aprecierea cuvenită… ( Ţîrlea Ion -  Targu Jiu Odinioara )