Sanda Tătărescu în curtea casei sale din Poiana, Gorj, perioada interbelică. Mulțumiri pentru fotografie domnului lui Narcis Dorin Ion, doctor în istorie, directorul muzeului Peleș din Sinaia!
Sanda Tătărescu, fiica lui Gheorghe Tătărescu și a Arehtiei Tătărescu, o viață contrastantă cu abisuri amețitoare, un destin dramatic, un destin zbuciumat, un destin crunt în față căruia a ales să rămână om... Născută în Târgu Jiu, în 1919, Sanda, asemeni fratelui ei Tudor, a avut o copilărie fericită bucurându-se de buna situație financiară și de de înalta poziție socială a părinților săi. A absolvit liceul la Notre Damme de Sion din București, un institut de maici cu o strictă disciplină, unde pe lângă materiile școlare elevele învățau bunele maniere și cum să se comporte în societate. Verile copilăriei și ale adolescenței le-a petrecut la binecunoscuta reședința a familiei din Poiana-Rovinari căreia multe personalități ale vremii i-au trecut pragul: Constantin Brâncuși, Elena Văcărescu, Martha Bibescu, Miliţa Pătraşcu, Nicolae Titulescu, Valentin Bibescu și nu în ultimul rând, Regele Carol al II-lea. Tot la Poiana aveau loc celebrele nedei organizate de mama sa, Arethia Tătărescu, în cadrul cărora se oficiau căsătorii colective ale cuplurilor de gorjeni care până atunci nu-și legalizasera relațiile. Sanda participa de asemeni la toate acțiunile asociațiilor de binefacere conduse de mama sa. Mergea adesea în casele oamenilor sărmani, oameni nejutorați, să le cunoască situația iar mai apoi se implica în găsirea soluțiilor pentru a-i ajuta. Cu ocazia unei asemenea vizite, într-una din zile s-a întors acasă cu părul plin de păduchi… După ce a terminat liceul, ca să-și continue studiile, Sanda a mers la Londra. Aici a gustat din farmecul sofisticat al vieții londoneze și a intrat în cercul restrâns al înaltei aristocrații de la curtea Angliei și a fost a fost prezentată Reginei. Un alt aspect cu parfum de epocă îl reprezintă balul dat în cinstea ei cu ocazia împlinirii vârstei de 18 ani de către ambasadoarea Franței la București. A fost un bal în negru și roz. Cavalerii purtau o garoafă roz la butonieră iar fetele erau îmbrăcate în roz cu o garoafă neagră la corsajul rochiei. Pe timpul șederii tatălui său ca ambasador la Paris, Sanda s-a bucurat de o intensă viață mondenă de care își va aminti cu plăcere, “baluri după baluri, recepţii, primiri, totul ca într-un vis”. În 1940 s-a căsătorit cu Ulise Negroponte, un tânăr avocat ce aparținea unei bogate, vechi și influente familii. În urma căsătoriei au venit pe lume doi băieți. După război lucrurile au luat întorsătură dramatică și tatăl său a fost arestat în 5 mai 1950. La scurtă vreme, în 15 august 1950, în miezul nopții, securitatea a descins la casa din strada Polonă unde Sanda locuia împreună cu mama, soțul și cei doi copii și a fost și ea arestată. Casa a fost rechiziționată, familia i-a fost scoasă în stradă în mijlocul nopții fără a li se da dreptul să ia nimic din imobil. Peste noapte deveniseră “dușmani ai poporului”. Fiind la Paris, aflând veștile, Tudor Tătărescu, fratele Sandei, a făcut o criză de schizofrenie și a fost internat într-un azil. Avocatul Ulise Negroponte, în vremurile tulburi ce au urmat, că să-și poată întreține familia instala closete, practicând meseria de instalator de apă și canal. Soția sa în detenție se afla alături de alte fiice sau soții de demnitari, “chiaburi” și soțiile lor, bulibașe și soții de bulibașe. Li s-a intentat tuturor un proces comun și au primit o pedeapsă “corecționară” de cinci ani de închisoare. De aici a început pentru Sanda iadul închisorilor comuniste. A fost mutată în mai multe pușcării, una dintre ele fiind Târgșor, o unitate de detenție cu regim extrem de sever unde își ispășeau pedeapsa condamnatele pe viață. Fiind foarte multe deținute erau nevoite să doarmă câte două în pat, regula fiind ca în fiecare pat să fie o “politică” și o “viețașe”. În aceste închisori partea morală de înjosire era cumplită… Am să trec peste mai multe aspecte terifiante ale vieții de detenție, ce cred că nu-și au locul aici și am să notific că a fost eliberată în 1953, dar dramele din viața ei nu erau nicidecum sfârșite. La ieșirea din închisoare a constatat că familia îi fusese mutată la Crucea de Piatră, să locuiască alături de femeile de moravuri ușoare, o răzbunare josnică venită din partea sistemului comunist… Pentru a-și caștiga existența s-a angajat la deratizare, dar a renunțat când într-o zi i-a sărit în cap un șobolan și a fost nevoită să se tundă foate scurt pentru că rozatoarul i-a rămas încâlcit în par … Pentru că era aproape imposibil de găsit o slujba, fiind etichetată că fiind “un dușman al poporului”, și-a câștigat existența dând meditații la franceză, plătind impozit la stat pentru veniturile obținute. În 1957, la un an de la eliberarea din pușcărie unde se îmbolnăvise de tuberculoză, moare tatăl sau, Gheorghe Tătărescu… La scurtă vreme la Paris se stinge din viață și Tudor, fratele mai mic… După toate aceste tragedii care o secătuiseră, ca și cum nu ar fi fost de ajuns, copilul cel mai mic al Sandei se îmbolnăvește și moare de cancer… A fost momentul în care a simtit ca nu mai poate, crunta durere a sfâșiat-o, a îngenunchiat-o… Câtor schingiuiri poate rezista oare sufletul unui om? Unele răni nu se pot vindeca, și fiindcă nu pot găsi alinare, rămân în inimă și tot ceea ce poți face e să înveți să trăiești cu ele… Sanda Tătărescu Negroponte a reușit să-și poarte cu demnitate durerile, să-și păstreze umanitatea și empatia și să rămână om, un om senin, un om blând… După revoluție a intrat în posesia proprietății din Poiana, dar fiindcă aceasta se afla în zona unde urma să se dezvolte o carieră minieră, a donat Muzeului Satului de la Curtișoara cula de la Poiana și biserica ce se afla în curtea reședinței și a renunțat și la banii ce trebuia să-i primească drept despăgubire de la Societatea Minieră, oferindu-i spre a fi de folisiți pentru strămutarea clădirilor... Un gest altruist ce caracterizează felul ei generos de a fi. Putem admira faptul că că greutățile din tumultoasa-i viață n-au înăsprit-o, așa cum se întâmplă de obicei cu majoritatea celor ce trec prin asemenea suplicii, ci dimpotrivă, au transformat-o într-un om mai bun, mai înțelept. A ales că în ciuda tuturor chinurilor la care a fost supusă, să rămână om, un om printre oameni, un om cumpătat, un om cu grijă și înțelegere față de semeni, un om mărinimos cu un suflet cald…  ( Ţîrlea Ion - Targu Jiu Odinioara ).
  Într-un interviu realizat de Eugenia Vodă, la 87 de ani, lucidă, posedând darul vorbirii, o puteți urmări pe Sanda Tatărescu Negroponte, povestind aspecte din contrastanta-i viață aici: Link video