Făcutul țuicii în Stăneştii Gorjului, undeva între anii 1935 – 1940. Mulțumiri domnului Giorgi Virgiliu, sursa acestei frumoase fotografii realizată de bunicul său, fotograf de profesie. Imaginea ne îmbie să zăbovim lângă falnicul cazan de aramă, lipit la mijloc cu aluat din făină de grâu, în care, din fructele fermentate, sub prigoana fierbinte a focului, iese tainica licoare, ce dezleagă limba, și atunci când e băută cu măsura potrivită, ostoieşte rănile sufletului, alungă oboseala din oase, îndulcește un pic din viața obidită și poate aduce, măcar pentru pentru câteva clipe, o fărâmă de voie-bună. La nevoie, folosită ca leac, tămăduieşte o rană sau fierbinte turnată într-un șervet și oblojită la piept, pune răceala pe fugă. Gândindu-ne că odinioară, țuica la casă omului era semn de belșug, putem înțelege atmosfera destinsă și fețele luminoase imortalizate în pitoreasca imagine care abundă de obiecte specifice vremurilor. În partea stângă vedem un hârdău folosit la transportul borhotului, lângă care veteranul casei toarnă cu un tâlv în sticlă preţioasa băutură. În mijloc, un tânăr proaspăt tuns și pieptănat zâmbește dezinvolt sprijinit în coada unei securi iar alături soția, cuminte se lipește de el gingaș, și timid îi strecoară o mâna după gât. Flăcăul din dreapta, în picioarele goale, tuns chilug, în spatele căruia se zărește un car de lemn, aduce fucia ce urmează a fi umplută iar lângă el, în spatele puștiului ce privește țintă aparatul de fotografiat, tatăl său degusta cu vizibilă plăcere un păhărel de rachiu din producția zilei. Priveliștea e îmbogățită de un vechi vătrai din fier forjat ce lenevește pe o pântecoasă putină cu apă. O zi frumoasă cu izul unei toamne călduroase din vremurile de odinioară…
( Ţîrlea Ion – Targu Jiu Odinioara – crâmpeie de istorie şi parfum de epocă )