Fereastră către odinioară, te atrage să-i treci pragul , să pășești şi să te amesteci printre gorjenii de acum un secol să le privești pălăriile, brăcirile, maramele, cătrințele să respiri alături de ei și să-ţi laşi privirea avidă să ți se înfrupte din bogăția detaliilor unei lumi dispărute. O lume disparuta dar cu radacini adanc infipte in sufletele fiecăruia dintre noi cei ce ne regăsim ADN-ul în vajnicii purtători de opinci cu frunțile arse de soare, cu mâini aspre, dar cu glasul ceterii adânc înfipt în inimă, in inima mereu sângerândă, ce din lacrimi și jale a născut doina să-şi înece durerea şi să treacă cu fruntea sus prin urgiile sorții… Dacă ”prin fereastra” de odinioară, în părțile laterale ne putem minuna de costumele gorenesti ale personajelor feminine, în partea din centrul imaginii putem admira portul ciobănesc, specific anumitor zone ale județului , unde oieritul era îndelenticirea principală (Novaci, Baia de Fier, Polovragi…). Ineditul acestei fotografii îl constituie personajul feminin central, care poartă părul în conci. Conciul este un suport de formă tronconica, din lemn de frasin, corn de vită sau tablă pe care părul împletit în cozi era prins, sub formă unei cununi și asigurat cu ajutorul unui ac lung care trecea prin conci. Era purtat numai de femeile căsătorite, fiind o dovada evidentă a statutului social. Dacă se întâmpla o nenorocire și murea un tânăr căsătorit, văduva își tăia singură cozile din conciu și le așeza în fânul din sicriu, ca o dovadă a dragostei ce i-o poartă răposatului, iar apoi își mânjea fața cu cenușă, să n-o mai placă sufletul mortului, s-o lase pe pământ să aibă grijă de copii și de casă. Datorită acestui obicei avem sintagma referitoare la ” punerea cenușii în cap”, care și-a păstrat sensul de regret, de părere de rău.. Imaginea prezintă gorjeni într-o zi de sărbătoare în jurul anilor 1900, probabil în Târgu Jiu, în față unei fabrici de FRÂNGHERIE și PIELĂRIE. Odinioară…( Ţîrlea Ion - Targu Jiu Odinioara )