O
fotografie cu urme de glonț, o fotografie cu poveste, o fotografie a unor personalități ale Gorjului de la
începutul secolului trecut. În imagine, în partea stângă, pe primul rând,se află Dincă Schileru iar în spatele
lui, pe rândul al doilea, Niță Rebedea avându-l alături pe Aristică Schileru, fiul lui Dincă Schileru.
Mulțumim pentru această imagine și o parte din informațiile ce vor urma, domnului Leonard Sichitiu, stră-stră-nepot al lui Niță Rebedea și totodată urmăș direct al lui Dincă
Schileru. Despre familia Schileru am amintit în alte postări, de aceea cu această ocazie am să încerc să aduc
câteva informații despre Niță Rebedea, o personalitate importantă a Gorjului de odinioară. Pentru început am
să mă refer la incidentul prin care această fotografie a ajuns să poarte urmele unui glonț. În dese rânduri,
în timpul celui de-al doilea Război Mondial, în trecerile lor, trupele rusești au ucis, au violat, au distrus
și au jefuit tot ce le-a ieșit în cale. În această vreme, a căzut victimă acestor barbarii și casa lui Niță
Rebedea din Tetila, care a fost prădată. În urma jafului, pentru a-și marca și mai tare netrebnicia,
năvălitorii au tras cu armele asupra obiectelor ce nu le-au putut lua cu ei, cu scopul de a le distruge.
Astfel gaura din fotografia ce o puteți vedea în imaginea alăturată a fost făcută cu ocazia acestei nefericite
întâmplări. În același timp și sub amenințarea aceluiași pericol, Nuța Rebedea, nepoata lui Niță Rebedea și
bunica domnului Sichitiu Leonard, o copilă în acele vremuri, împreună cu alte fete din sat de vârste
apropiate, s-au refugiat în țigănia din localitate unde au fost cănite pe față și amestecate cu copiii
țiganilor pentru a scăpa de samavolnicia soldaților ruși. Casele sărăcăcioase și compania țiganilor n-au fost
pe placul armatei roșii așa că rușii nu au intrat în țigănie și planul a funcționat. În Calendarul Gorjului
din 1925 al consacratului jurnalist Jean Bărbulescu, în care sunt prezentate personalitățile Gorjului , se
află și cele trei personaje amintite mai sus. Am să redau în continuare doar descrierea făcută de Jean
Bărbulescu lui Niță Rebedea: “Domnul D.I.C Rebedea sau Niță Rebedea, cum este cunoscut de la un capăt la altul
al județului, s-a născut în anul 1858, luna Noemvrie în comună Câineni , Gorj. Priceput și muncitor a fost
ales încă de tânăr primar al satului său, apoi agent de control și preceptor fiscal peste 20 de ani. În 4
rânduri a fost ales consilier județean, sub Partidul Liberal, al cărui membru devotat a fost și este. Este
proprietar rural având o frumoasă gospodărie în Tetila-Câineni , unde dezvoltă și un început de industrie,
având două mori și o instalație de cherestea. În Târgu Jiu este proprietarul hotelului care-i poartă numele (
fost Trifon Cloșeanu). Om simpatic, domnul Rebedea, ca și bunul său prieten nenea Dinkă Schileru, n-a înțeles
să-și schimbe portul său gorjenesc, lucru care-l face să fie și mai simpatizat.” ( Ţîrlea Ion - Targu Jiu Odinioara )