Mi-a ieșit Coșaru-n drum! Da, un altfel de Coșar, o “Mamaie” de etnie romă cu o legatură de mături de nuiele și o proaspătă stare de spirit, un suflet de om! Îmi vine în minte o sintagmă vehiculată în “epoca trecută” care spunea că “ne naștem egali”… Oare cât de egali ne naștem ? De curând am auzit strigând pe stradă: “ măăăăăăături, măăăăăături”, și cum toamna cu puzderia ei de frunze m-a năpădit … am fugit repede la poartă să-mi cumpăr “ustensile”. Referitor la marfa “strigată” pe “ulița satului” gândul îmi zboară la înghețata din bidonul de aluminiu vândută la cornet, din căruță, și la geamgii care-și transportau geamurile într-un “jug” de lemn cărat în spate asemeni unei ranițe. Toți acești negustori ambulanți care-i mai puteai întâlni pe străzile orașului până la jumătatea anilor `80 aveau în comun obiceiul de a-și face remarcată prezența strigând melodizat pentru a nu răguși și pentru a putea imprima cuvintelor un volum mai puternic care să ajungă la urechile potențialilor mușterii. Mamaia a cărei prezență mai mult o intuiți în imagine, și-i spun mamaie cu o caldă apreciere, trecuse de poarta mea când am auzit-o strigandu-și marfa. Nu cred că par așa copil spre a-i putea fi nepot dar abordarea venită din partea ei, o abordare cu multă naturalețe și cu căldură în glas mi-a dublat doza de simpatie pe care am avut-o față de ea încă de la prima vedere. Mi-a vorbit cu aceeași căldură și tonalitate cu care vorbești unui copil. A vrut să desfacă legătura ce-o purta în spate să-mi aleg, dar am oprit-o și am lăsat-o pe ea să-mi aleagă două maturi, fără a mai fi nevoită să-și dezlege voluminoasă povara. “Toate sunt bune, Mamaie, toate”, mi-a spus. Arătându-i pe ocolite grija față de munca grea care o face s-a simțit înțeleasă și a îndrăznit să mi se confeseze: “Din oaraș vin Mamaie, vin din oraș și până aici nu am vândut nici măcar una. Nici una, Mamaie”. Eu locuiesc pe strada Ecaterina Teodoroiu, în apropierea podului de la Turcinești și imaginați-vă că acea legătură voluminoasă pe care o vedeți în imagine inițial era mai bogată cu încă patru mături care ne fuseseră vândute nouă, mie și unui alt mușteriu ce sosise între timp. Nu-i deloc lucru ușor să cari atâta drum acea povară în spate mai ales având o fire uscățivă, firavă … Sub bazmaua închisă la culoare i se vedea părul încărunțit. Am simțit-o a fi o fire blândă, cu empatie și cu acea sfială specifică omului simplu dar care împrăștia o caldă vitalitate. În dialogul purtat am potrivit vorbele fără să-i spun în vreun fel. Doamnă nu cred că era apelativul potrivit iar tanti ar fi avut o oarecare răceală ce ar fi contrastat cu modul în care ea, cu cordialitate mi se adresa. Aș fi putut să-i spun “Mamaie” dar m-am temut să nu creadă că îi întorc vorbele… Am admirat faptul că în ciuda modului anevoios prin care își câștigă o pâine poate să aibe o stare de spirit pozitivă, o stare pe care eu am găsit-o revigorantă și pe care mi-a transmis-o cu o caldă naturalețe. Dacă cineva care face o muncă atât de grea și istovitoare are abilitatea de a-și cultiva și de a degaja o asemenea stare de spirit, în acest sens poate fi un exemplu de urmat pentru fiecare dintre noi, cei care dorim să fim "Coșarul" pentru oamenii din jurul nostru … “Ți-a ieșit Coșaru-n drum/ O să ai noroc de-acum” …  ( Ţîrlea Ion -  Targu Jiu Odinioara )