Olteni de geniu la Paris, Brâncuși și Jean Negulescu – “Cînd nu te mai poți copilări înseamnă că ai și murit”. Craiovean, fiu de negustor, Jean Negulescu a plecat din țară la începutul secolului trecut pentru a studia Economia și Artele la Paris. Pe cea dintâi a abandonat-o foarte repede, fapt aflat și de tatăl sau care dezamăgit, fără vreun avertisment, l-a lăsat fără nici un fel se susținere financiară. Tânărul Jean Negulescu a trebuit să se întrețină, a spălat farfurii prin restaurante și a vândut turiștilor copii pictate de el după tablourile din Luvru. După o viață tumultoasă dusă în Paris, a ajuns în America unde talentul său, pe care îl cizelase între timp la academia pariziană, l-a ajutat să-și continue cariera ca de pictor de portrete în rândul vedetelor de cinema și prin felul sau jovial de a fi, și-a făcut prieteni noi ce i-au deschis drum către arta cinematografică, unde a activat în mai multe funcții ajungând în final regizor. În 1948 filmul „Johnny Belinda" regizat de Jean Negulescu este nominalizat la toate categoriile Premiilor Oscar, 12 la număr atunci, iar interpreta principala a filmului său, Jane Wyman, a câștigat prețiosul trofeu. A regizat și “Cum să te căsătoreşti cu un milionar" în care unul din rolulile principale l-a interpretat Marilyn Monroe, cu care aventurierul oltean a trăit o fierbinte idilă ce n-a trecut neobservată de tabloidele timpului. Pentru această peliculă, Jean Negulescu a primit premiul BAFTA, care cumlat cu realizările sale de excepție l-au propulsat în topul primilor zece regizori de la Hollywood ai vremii. Astăzi este singurul român care are o stea pe celebrul bulevard al celebrităților din marea metropolă a filmului. A lucrat cu mari nume ale cinematografiei: Marilyn Monroe, Lauren Bacall, Fred Astaire, Humphrey Bogart , Sophia Loren , Cary Grant… A fost întodeauna mândru de originea sa de român iar acest lucru ținea adeseori să-l evidențieze tuturor. În tinerețe, la Paris, în perioada grea când trebuia să se zbată pentru a supraviețui, l-a întâlnit pe Brâncuși. Am să redau mai jos modul în care l-a zugrăvit pe “ Nenea Constantin” în cartea sa autobiografică: “Drum printre stele”, pe care de curând am parcurs-o cu nesaț. “Constantin Brâncuși era un falnic înțelept cu chip de zeu înrămat de o barbă cenușie, îngălbenită de tutun și cu ochi mici, scînteietori, de un albastru inters. Avea un fel de a vorbi foarte pitoresc, plin de culoare, și o prezență aparte, de ager și hîtru țăran român. […] Eram din aceeși regiune a țării: el se născuse în nordul Olteniei, la Tîrgu-Jiu, eu în inima ei, la Craiova. Nici că-i puteam înfățișa o mai bună carte de vizită. Când am pășit pentru prima oară în atelierul sau am fost surprins să găsesc acolo cu totul altceva decât mă așteptam. În universul lui Brâncuși te simțeai confruntat cu necunoscutul, era o lume specială, greu de admirat sau de judecat. Simțeai permanent nevoia să întrebi, să afli. […] M-a invitat să prânzesc cu el și mi-a oferit vestita lui fleică friptă pe cuptorul de lut construit după propriul design, însoțită de varză acră, castraveți murați și șampanie. Mi-a povestit cum venise la Paris la vîrsta de douăzeci și opt de ani, după ce urmase școlile de Belle Arte din București, cum se instalase într-un atelier nemobilat unde își meșterise singur mobilele și toate cele trebuincioase. Acolo își ducea veacul un țăran român trăind în sofisticata glorie a Parisului. […] Au urmat zile și ceasuri de ascultare, de întrebări, de răspunsuri și de amintiri cu Brâncuși și cu unii dintre prietenii săi. Printre cei pe care am avut privilegiul să îi cunosc prin intermediul lui s-au numărat Modigliani, Erik Satie, Tristan Tzara și Man Ray. Într-o după-amiază, Brâncuși, Tzara și Man Ray s-au apucat să facă un baston dintr-o cracă groasă și încovoiată, asemănătoare celor pe care gazdă obișnuia să le cioplească în copilăria lui. […]Deodată a început să plouă cu găleată și curticica din spatele atelierului s-a preschimbat în ditamai băltoacă. Cei trei maeștri și-au suflecat pantalonii și zbierind cîntece deșucheate, au prins să țopăie în noroi că niște puradei murdari. Ceva mai tîrziu aveam să întreb: „— Nene Constantin, nu pricep cum de oameni în toată firea că domniile voastre se pot juca în noroi precum țâncii”. A zâmbit și, rezemându-se cu spatele de soba fierbinte, mi-a spus: ,,Iancule, cînd nu te mai poți copilări înseamnă că ai și murit. Să nu uiți niciodată asta!" N-am uitat. […] Într-o zi i-am arătat cîteva din cele mai cuminți desene ale mele de la Academie. „— Și dacă ai face un chip cu un singur ochi, crezi că te-ar băga la pușcărie?". Mi-am zis în sinea mea că bătrânul vorbea în dodii. Abia mai tîrziu aveam să deslușesc adevăratul înțeles al acelor vorbe, pricepând că de fapt el îmi dăduse prima lecție despre libertate…” . Cele de mai sus n-au fost singurele învățăminte pe care Jean Negulescu și le-a însușit de la Brâncuși, omul căruia de-a lungul vieții i-a purtat o sinceră recunoștință. N-a uitat nici de ajutorul primit în multele ocazii de diverși binevoitori și la rândul său olteanul răsfățat al Holliwood`ului în testamentul ce l-a întocmit cu câțiva ani înainte de a muri a redactat un paragraf ce prevedea instituirea unei burse pentru doi tineri artişti talentaţi din România. “„Rog ca executorul meu să creeze un fond cu numele ″Jean Negulesco Trust Fund″, pentru a ajuta tinere talente din România, un băiat şi o fată, din domeniul artei – muzică, literatură, pictură, sculptură, balet, teatru, regie, cinematografie – să-i ajute să-şi petreacă trei ani în străinătate, la un Colegiu adecvat sau la o Şcoală de Arte Vizuale, la un Conservator sau o Academie, de preferinţă la Paris, Roma sau Statele Unite, în scopul de a-și putea afirmă PERSONALITATEA în domeniul pe care şi l-au ales. Pentru aceşti doi tineri se vor asigura, pe parcursul celor trei ani, condiţii de viaţă adecvate, nu de lux. Vârsta lor va fi cuprinsă între 18 şi 25 de ani.” Din păcate soția sa și cele două fiice ce le-a adoptat de la un orfelinat din Germania împreună cu executorul testamentar, au refuzat să dea curs acestei ultime doleanțe a celebrului român ce nu și-a uitat niciodată rădăcinile. Într-una din scrisorile adresate unui prieten, Jean Negulescu prezenta cu generozitate celebritățile prezente la una din petrecerile date în cinstea zilei sale de naștere iar în final referindu-se tot la distinșii săi invitați cu mândrie menționa: “ au totul în viață, în afară de postura superioară de a se fi născut ca mine, ROMÂN “. ( Ţîrlea Ion – Targu Jiu Odinioara )

P.S. În fotografia medalion se află Jean Negulescu și Marilyn Monroe.