Parcul Coloanei Infinite şi “Masa Festivă” într-o toamnă a anilor `70. Nu, nu este Masa Tăcerii, aşa cum sufleteşte, primele noastre gânduri, instinctual tind să le alăture, dar are o strânsă legătură cu ea. În toamna anului 1937, a fost creată prima versiune a Mesei Tăcerii din calcar, în Grădina Publică a oraşului, la capatul unei alei nou formate, in apropierea Jiului, în locul unde se gaseşte şi astazi. La realizarea ei a lucrat însusi Brancuşi. În vara anului 1938, după ce se reîntoarce de la Paris, unde fusese plecat între timp, nemulțumit de proporțiile operei și de câteva din modificările aduse de către pietrari în timpul finisării, solicită realizarea unei noi mese, de alte dimensiuni. Aceasta va fi realizată la Deva, unde au fost executate și scaunele de piatră pentru alee. În final, după mai multe căutări care să-i concretizeze viziunea, Brâncuși a realizat Masa Tăcerii din tăblia ultimei mese comandate , folosind drept picior tăblia primei mese. Piesele din piatră de calcar rămase de la cele două mese, au fost luate de grădinarii parcului, din proprie iniţiativă, și aduse în zona parcului Coloanei Infinitului, unde le-au suprapus și au creeat o nouă masă, asemanatoare Mesei Sărutului pe care au denumit-o “Masa festivă”. Dupa o lungă perioada de timp, deoarece n-a fost in concepţia autorului să facă parte din complexul sculptural, a fost luată și în prezent se află în curtea interioară a casei Gănescu de lângă Prefectură. ( Ţîrlea Ion – Targu Jiu Odinioara )